Administrație Publică - IFR

Formăm profesioniști din 1996.

CE ÎNSEAMNĂ ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ - IFR?

Masteratul în administrație publică se adresează în principal absolvenților studiilor universitare de nivel licență care sunt interesați să-și aprofundeze cunoștințele, dar mai ales să-și dezvolte abilitățile specifice unei cariere în sectorul public sau non-profit. Masteratul a fost special conceput pentru a oferi o alternativă de continuare a studiilor în domeniul științelor administrative celor care doresc acest lucru, însă nu dețin flexibilitatea timpului necesară unui program de masterat la zi. Programul presupune un număr mai redus de întâlniri, acestea fiind organizate în zilele de sâmbătă și duminică pentru a permite participarea la studii și celor care nu pot face acest lucru în timpul săptămânii.

Administrația publică din România a fost implicată într-un proces de reforme bazate pe diferite tipuri de presiuni interne și externe (așteptări crescute din partea cetățenilor față de nivelul la care sunt furnizate serviciile publice, modificarea contextului politic, economic și social, etc.). Este evident faptul că, în acest context, o abordare conservatoare este incapabilă a oferi soluții viabile; pregătirea managerială a funcționarilor publici este o condiție fără de care administrația publică s-ar dovedi incapabilă să răspundă provocărilor la care este supusă în era informatizării și eficientizării structurilor proprii.

Programul corespunde viitoarei schimbări de orientare a administrației publice de la modelul clasic, cel în care rolul ei este de aplicare a legilor și reglementărilor, la cel modern, în care administrația devine un furnizor de servicii publice. Programa masteratului este direct legată de necesitățile tehnice existente la nivelul administrației publice urmărind elemente precise:

  • dezvoltarea cunoștințelor de bază în domeniul științei administrative;
  • dezvoltarea unor abilități manageriale și a unei mentalități bazate pe necesitatea eficientizării funcționării serviciilor publice;
  • dezvoltarea unor metode și tehnici de analiză și lucru specializate în domeniu.

Linkuri importante

  • Plan de învățământ
  • Cursuri
  • Calendarul admiterii
  • Acte necesare înscriere
  • Regulamente
  • Taxe

CE POT FACE DUPĂ FACULTATE?

Curricula specializării oferă flexibilitatea și deschiderea necesară pentru ca absolvenții să își poată dezvolta o carieră atât în sectorul public cât și nonprofit. În plus, programul oferă competențe care pot fi transferate pentru ocuparea unor poziții și în sectorul privat.

Funcțiile posibile pe care absolvenții le pot ocupa sunt: consilier, expert, referent, referent de specialitate, inspector, inspector de specialitate în administrația publică, analist resurse umane, auditor intern în sectorul public, expert accesare fonduri structurale și de coeziune, expert achiziții publice, manager public, administrator public, secretar unitate administrativ-teritorială, expert în planificare urbană și teritorială, agent de dezvoltare locală, facilitator comunitar, consultant realizare strategii locale, manager de proiect, director de programe, specialist în scriere de proiecte, fundraiser, coordonator de voluntari, formator, evaluator de proiecte/programe, specialist marketing pentru ONG-uri, lobbyist, consultant bugetar, auditor intern, consultant/analist economico-financiar, consultant fiscal, consultant dezvoltare organizațională, expert management strategic, evaluator.

Vrei mai multe informații?

Cauți ceva anume și nu reușești să găsești? Nicio problemă! Dă-ne un semn și te ajutăm noi. Sau poate vrei să treci pe la noi ca să vezi facultatea și campusul? Excelent, spune-ne când și de restul ne ocupăm noi!